Benedict al XVI-lea, alegerea revoluţionară a demisiei. A fost primul suveran pontif care a demisionat în ultimii 600 de ani

Prietenului său jurnalist Peter Seewald, Ratzinger i-a mărturisit mai târziu: „Văd în fiecare zi că a fost un lucru corect”, „a fost ceva la care m-am gândit de mult timp şi despre care am vorbit cu Domnul de mult timp”, scrie agenţia ANSA.

De aceea, în momentul anunţului, „am subliniat că am acţionat liber, nu se poate pleca dacă este vorba de o fugă. Nu trebuie să cedezi la presiuni. Poţi pleca doar dacă nimeni nu cere acest lucru, iar în cazul meu nimeni nu a cerut acest lucru. Nimeni. A fost o surpriză absolută pentru toată lumea”.

Pentru Papa Bergoglio, care a precizat de mai multe ori că nu intenţionează să demisioneze, după renunţarea lui Benedict, totuşi, „uşa este deschisă”, ceea ce înseamnă că demisia unui suveran pontif nu va mai fi niciodată un lucru excepţional.

Sinceritatea Papei: vorbeşte despre viaţă şi moarte şi a cerut medicilor să dea informaţii despre el

S-au făcut multe speculaţii în legătură cu decizia Papei Benedict al XVI-lea, pe care, în schimb, a motivat-o de la bun început prin dificultatea de a-şi îndeplini atribuţiile, având în vedere vârsta înaintată, din cauza „ingravescentem aetatem”, după cum a spus chiar el la momentul anunţului.

Unii încă mai cred, în schimb, că a fost o fugă în faţa unei situaţii de neguvernat, declanşată mai ales de scandalul Vatileaks. Alţii că nu a putut suporta greutatea scandalului de pedofilie, o chestiune în legătură cu care a lansat un proces de transparenţă fără întoarcere. Alţii au vorbit imediat de probleme de sănătate foarte grave, dezminţite de faptul că Ratzinger a trăit ca emerit de atunci în toţi aceşti ani.

Dar Papa Francisc a definit întotdeauna această demisie ca fiind ‘un act de guvernare, ultimul act de guvernare’ al Papei Benedict.

În aceeaşi ordine de idei se situează şi purtătorul de cuvânt istoric al lui Benedict, părintele Federico Lombardi, potrivit căruia demisia lui Benedict al XVI-lea din papalitate a fost „o alegere care a marcat şi va continua să marcheze epocile viitoare ale Bisericii”.

„Este o deschidere a unei căi, să spunem a unei posibilităţi, care, aşa cum bine a spus Benedict al XVI-lea, tocmai în motivaţia renunţării sale, este legată şi de vremurile pe care le trăim”.