2023 a început cu un eveniment special pentru Marius Morra, cofondatorul TOKERO, cea mai mare platformă de exchange criptomonede din România. După ce a cerut-o de soţie pe iubita sa, Adriana Maria, în urmă cu 4 luni la Paris, primele zile ale anului i-a găsit pe amândoi pe o superbă plajă din Maldive unde şi-au unit destinele într-o ceremonie cu totul specială. Şi foarte puţin planificată. „Programasem deja vacanţa în Maldive şi în decembrie, înainte să plecăm, discutam despre ce frumos ar fi să facem nunta pe plajă. Ne-a plăcut foarte tare ideea şi ne-am dat seama că se poate realiza foarte simplu. A fost nevoie doar de vestimentaţie albă şi de o discuţie scurtă cu reprezentanţii resortului din Sun Island, care s-au ocupat de tot. Nu ne-am pregătit foarte mult şi cred că am conştientizat cu adevărat în timpul evenimentului şi la finalul acestuia, când am devenit amândoi foarte emoţionaţi. Ne bucurăm foarte mult că am făcut acest lucru şi că alături de noi a fost şi Sabin Simionescu, asociatul meu”, declară Marius.
Acesta povesteşte că mai multe pregătiri a făcut pentru cererea în căsătorie, mai ales că, după cum spune chiar el, „am ştiut de la începutul relaţiei că îmi doresc să petrec restul vieţii alături de Adriana. Avem o chimie foarte bună, ne completăm foarte mult şi ne înţelegem extraordinar de bine.” Aşa că şi-a dorit ca momentul în care îi oferă inelul să fie unul deosebit şi să o ia prin surprindere. Dacă în privinţa inelului totul a decurs foarte repede şi, cu ajutorul unei prietene, l-a găsit pe cel „perfect, simplu, elegant şi frumos”, momentul cererii a fost îndelung planificat, cu câteva luni înainte, şi cu mult mai multe emoţii. Prima dată, Marius a călătorit în iulie 2022 cu inelul până în Zakynthos, însă nu a găsit niciun loc şi moment potrivite pentru o astfel de cerere. Două luni mai târziu, inelul a fost împachetat şi în bagajul pentru un city break în capitala Franţei. „În septembrie 2022 am plecat într-o scurtă vacanţă la Paris şi nu mai ştiam cum să ascund inelul, că nu aveam multe lucruri, ca să nu îl găsească. În plus, îmi doream ca momentul special să aibă loc în Turnul Eiffel şi am avut ceva peripeţii la intrare, cu controlul de securitate. Speram să nu fiu deconspirat J. Însă am ajuns cu bine sus, unde am găsit un loc foarte potrivit şi când ea era cu spatele, admirând panorama, am dat cuiva telefonul să filmeze. M-am aşezat într-un genunchi, cu inelul în mână, şi după ce a zis
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17225