O carte pe zi: „de bono coniugali” de Violeta Barbu

Cercetătoarea Violeta Barbu a reuşit, ajungând la concluzia că familia în Ţara Românească a veacului al XVII-lea era una patrimonială, definită în funcţie de relaţia de posesie şi configuraţia descendenţei.

„Pentru Sfântul Augustin, al cărui titlu l-am preluat pentru a-l pune în fruntea acestei cărţi – scrie autoarea -, căsătoria şi familia sunt un bine. Ele fac parte din natura binelui, care este izvorul fiinţei, al vieţii. De aceea bunurile conjugale, scria Sfântul Augustin, sunt: naşterea de prunci, fidelitatea şi sacramentul. Dar toate acestea sunt părtaşe şi la ordinea iubirii şi, de aceea, caritatea conjugală este temeiul celorlalte trei bunuri. În ea îşi găseşte expresia cea mai profundă dorinţă umană, care este setea de fericire: <> . Această carte s-a dorit să fie mai întâi un posibil răspuns la întrebarea cum îşi căutau oamenii din Ţara Românească, bărbaţi şi femei, fericirea în familie în veacul al XVII-lea. În acele vremuri, cuvântul este rostit rar, în afara contextelor teologice; şi mai rar îl găsim învestit cu un sens.(…) Iată de ce această carte a fost gândită în două părţi; cea dintâi este dedicată <>, care este cea a posesiei (habere) în care persoana şi familia bsunt gândite în termenii patrimonialin ai asigurării unei vieţi decente, condiţia minimă a perpeturării naturale, a supravieşuirii patrimoniului; cea de-a doua parte va încerca să surprindă efortul persoanei de a fi (essere), în familie, asumându-şi condiţia esenţială de logodnic, logodnică, soţ, soţie, părinte, fiu, fiică, văduvă, fii adoptivi, fii naturali etc.”

Violeta Barbu (1957-2018) a fost cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Române, premiată de Academiei în 2008, autoare a multor lucrări de specialitate. Cartea pe care o semnalăm azi a apărut în prima ediţie în 2001.

Violeta Barbu – de bono coniugali. O istorie a familei din Ţara Românească în secolul al XVII-lea. Editura Vremea, colecţia Fapte, idei, documente. 275 pag.