17:13
Germania va trimite tancuri Ucrainei doar în contextul în care Statele Unite sunt de acord să-şi trimită propriile tancuri. Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat de mai multe ori în ultimele zile această clauză.
Berlinul are drept de veto asupra oricărei decizii a partenerilor, astfel că tancurile de fabricaţie germană, Leopard, nu vor fi implicate în conflict, deşi sunt cele mai potrivite.
Polonia şi Finlanda au promis că vor trimite tancuri Leopard dacă Germania le aprobă solicitarea.
Oficialii americani susţin că administraţia preşedintelui Joe Biden urmează să aprobe trimiterea de vehicule blindate de tip Stryker în Ucraina, dar nu este pregătită să-şi trimită propriile tancuri, inclusiv M1 Abrams.