După cum a relatat ziarul Europa Sur , o persoană de origine nord-africană , în vârstă de aproximativ 40 de ani , care era îmbrăcată într-o djellaba , a fost arestată.
Potrivit relatărilor martorilor, bărbatul a pătruns în parohia San Isidro din acest oraş, unde a lovit şi l-a înjunghiat pe preotul paroh al acestei capele, care este grav rănit.
Ulterior, el ar fi mers la templul din La Palma, situat la aproximativ 400 de metri distanţă, unde a intrat de asemenea lovind obiecte, ameninţându-l şi în cele din urmă înjunghiindu-l pe sacristanul bisericii, care a murit.
Poliţia Locală din Algeciras l-a arestat pe presupusul terorist , într-un incident care este deja investigat de Poliţia Naţională.
De asemenea, surse din cadrul Serviciului de Urgenţă 112 Andaluzia au informat Europa Press că atacul a avut loc în jurul orei 19:30 şi că au fost semnalate alerte în avizierele diferitelor biserici.
Audienţa Naţională a deschis o anchetă în cazul presupusului atac terorist după crimă. Ancheta a revenit Tribunalului Central de Instrucţie numărul 6, care este cel care a fost de serviciu.
Preşedintele Junta de Andalucía, Juanma Moreno, a deplâns crima prin intermediul contului său de Twitter: „Teribil şi sfâşietor. Un sacristan a fost ucis şi cel puţin un alt preot a fost rănit într-un atac care a avut loc în Algeciras. Prudenţă, faptele sunt în curs de investigare. Condamn cu fermitate crima. Intoleranţa nu va avea niciodată un loc în societatea noastră”.