„Invit elevii bucureşteni să se înscrie în sistemul de învăţământ dual din Capitală, unde sunt disponibile peste 800 de locuri pentru anul şcolar 2023 – 2024. Programul cuprinde specializări din mai multe domenii, durata studiilor este de 3 ani, iar absolvenţii vor avea numeroase oportunităţi în identificarea unui loc de muncă şi dezvoltarea unei cariere după finalizarea cursurilor”, spune Nicuşor Dan.
Învăţământul profesional în sistem dual este dedicat elevilor şi tinerilor cu vârsta de până în 26 de ani, absolvenţi de clasa a VIII-a.
Învăţământul dual are multe avantaje: bursă lunară de la operatorul economic şi de la stat, practică la operatori economici de top, premii pentru stimularea performanţei, diplomă recunoscută la nivel european, siguranţa unui loc de muncă după absolvire şi posibilitatea continuării studiilor.
Nicuşor Dan adaugă că sistemul de învăţământ dual este bazat exclusiv pe iniţiativa operatorilor economici interesaţi în formarea profesională de calitate, dispuşi să investească, în baza unui parteneriat cu şcolile şi primăriile, pentru a-şi asigura resursa umană calificată, în calitatea lor de potenţiali angajatori.