Prima pagină » Știri externe » Imagini spectaculoase: 2.000 de deţinuţi transferaţi într-o mega-închisoare din El Savador

Imagini spectaculoase: 2.000 de deţinuţi transferaţi într-o mega-închisoare din El Savador

Guvernul lui Nayib Bukele a construit o închisoare imensă, pentru a câştiga războiul împotriva bandelor.
Imagini spectaculoase: 2.000 de deţinuţi transferaţi într-o mega-închisoare din El Savador

Guvernul din El Salvador a transferat vineri, 24 februarie, 2.000 de puşcăriaşi în noul penitenciar Tecoluca, care poate găzdui până la 40.000 de deţinuţi.

Preşedintele republicii, Nayib Bukele, a precizat că membrii bandelor Mara Salvatrucha şi Barrio 18 au fost transferaţi la închisoarea denumită oficial Centrul pentru Confinarea Terorismului (Cecot).

Pe Twitter, Bukele a subliniat că „Cecot va fi noul lor cămin, unde vor locui zeci de ani, fără a mai putea face prejudicii populaţiei”.

Reţelele de socializare ale guvernului salvadorian au difuzat, de asemenea, videoclipuri cu transferul în care îi arată pe deţinuţi, desculţi şi purtând pantaloni scurţi albi, toţi bărbieriţi, adunaţi pentru urcarea în autobuze.

Noua infrastructură a închisorii Tecoluca ocupă o suprafaţă echivalentă cu cea a 33 de terenuri de fotbal şi este cea mai mare din America Centrală. Are un sistem de securitate cu 19 turnuri de pază şi garduri electrificate de 15.000 de volţi, completate de 600 de oameni din armată şi 250 de la poliţia naţională.

Mai multe grupuri de activişti pentru drepturile omului (cum ar fi organizaţia internaţională Human Rights Watch) au criticat noua structură, argumentând că în interior nu ar exista garanţii pentru respectarea dreputilor deţinuţilor.