Întâlnirea de la Casa Albă este confidenţială, iar Biden şi Scholz vor face „un schimb de opinii” despre situaţia războiului şi despre recentele conversaţii cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat un oficial de la Washington, citat de postul MSN şi de site-ul Axios.com.
Biden şi Scholz vor să menţină alinierea poziţiilor faţă de conflictul din Ucraina, abordând modalităţile de continuare a asistenţei militare şi de consolidare a apărării la nivel transatlantic.
„Vor fi abordate şi provocările generate de China”, a declarat recent Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Administraţia de la Beijing continuă să analizeze posibilitatea de a oferi armament Rusiei pentru războiul din Ucraina, a declarat vineri seară John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă. „Nu credem că oficialii chinezi au renunţat la această opţiune”, a afirmat Kirby, citat de CNN.
Olaf Scholz a cerut joi Chinei să nu ofere armament Rusiei. „Mesajul meu adresat Beijingului este clar: folosiţi influenţa la Moscova pentru a îndemna la retragerea trupelor ruse”, a afirmat Scholz.
Eventuala decizie a Chinei de a furniza armament Rusiei pentru invazia militară din Ucraina sau de a ajuta Moscova să evite sancţiunile occidentale ar afecta grav relaţiile Beijingului cu Washingtonul, a avertizat, la rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken.