Prima pagină » Sport » Mazilu, „senzaţia” lui Hagi, aduce victoria şi poziţia de lider pentru Farul

Mazilu, „senzaţia” lui Hagi, aduce victoria şi poziţia de lider pentru Farul

Farul Constanţa a învins cu emoţii pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, duminică, în prima etapă a play-off-ului Superligii, golul victorie „marinarilor” fiind marcat de Adrian Mazilu, jucător de 17 ani, ajuns la 5 goluri în cele 8 meciuri din 2023.
Mazilu, „senzaţia” lui Hagi, aduce victoria şi poziţia de lider pentru Farul
Rafael Hekman
19 mart. 2023, 19:01, Sport

Victoria de duminică asigură echipei lui Gheorghe Hagi prima poziţie în clasament, la finalul primei etape, indiferent de celelalte rezultate din play-off.

Covăsnenii au făcut o primă repriză foarte bună, în care au avut prima mare ocazie, la bara lui Aganovici, din minutul 19.

Farul a deschis scorul în minutul 28, prin şutul de la distanţă al lui Grameni, care a reluat în poartă o minge boxată de Niczuly.

Până la pauză, ambele echipe au mai avut câte două ocazii de a marca, dar scorul a rămas neschimbat.

Imediat după reluare, Adrian Mazilu a primit o minge în faţa porţii prin centrarea lui Băluţă, şi a înscris pentru 2-0, cu un şut din prima, cu stângul.

Tudorie, care ratase câteva ocazii până la pauză, a marcat pentru 2-1, fructificând o pasă filtrantă primită de la Ştefănescu, în minutul 59.

Gheorghe Hagi a consolidat sistemul defensiv pentru ultima parte a meciului, reuşind să conserve rezultatul care o menţine pe Farul pe prima poziţie a clasamentului, indiferent de rezultatul meciului dintre CFR Cluj şi Rapid Bucureşti.