Stoltenberg a declarat reporterilor, într-o conferinţă de presă la sediul NATO din Bruxelles, că alianţa se aştepta iniţial ca încă două ţări să atingă obiectivul.
„Dar pentru că PIB-ul a câtorva aliaţi a crescut peste aşteptări, doi aliaţi care ne aşteptam să fie la 2% sunt acum uşor sub 2%”, a spus el, informează agenţia Reuters.
Dintre cei 30 de membri, doar Grecia, Polonia, statele baltice, Regatul Unit şi Statele Unite au cheltuit anul trecut mai mult de 2% din producţia lor economică pentru apărare, se arată în raportul anual al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Nu există nicio îndoială că trebuie să facem mai mult şi trebuie să o facem mai repede. Ritmul pe care îl avem când vine vorba de creşterea cheltuielilor pentru apărare nu este suficient de ridicat”, a spus Stoltenberg. „Într-o lume mai periculoasă, trebuie să investim mai mult în apărare”.
La summitul din Ţara Galilor din 2014, liderii NATO au convenit să se îndrepte către cheltuirea a cel puţin 2% din PIB pentru apărare în decurs de un deceniu.
Această decizie a fost atunci o reacţie la o situaţie de securitate grav deteriorată în Europa, la câteva luni după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.
La aproape zece ani de la promisiunile din Ţara Galilor şi la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, aliaţii NATO au lansat în urmă cu câteva săptămâni discuţii privind modul de adaptare a obiectivului de cheltuieli. O decizie este aşteptată la summitul NATO din Lituania din luna iulie, iar Stoltenberg a declarat că vede ţinta de 2% ca pe un nivel minim şi nu ca pe un plafon în viitor.
Mai mulţi state membre au făcut presiuni pentru cheltuieli militare mai mari, având în vedere că în Europa se desfăşoară un război, în timp ce alţii sunt reticenţi în ceea ce priveşte creşterea promisiunii.