Prima pagină » Știri externe » Volodimir Zelenski a vizitat oraşul Harkiv, lăudând rezistenţa în faţa forţelor militare ruse

Volodimir Zelenski a vizitat oraşul Harkiv, lăudând rezistenţa în faţa forţelor militare ruse

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a deplasat miercuri în oraşul Harkiv, situat în nord-estul ţării, anunţă autorităţile de la Kiev, citate de agenţia Ukrinform şi de site-ul Tagesschau.de.
Volodimir Zelenski a vizitat oraşul Harkiv, lăudând rezistenţa în faţa forţelor militare ruse

Volodimir Zelenski l-a medaliat pe primarul oraşului Harkiv, Ihor Tereciov, pentru acţiunile de respingere a forţelor militare ruse.

„Harkiv este un oraş eroic. Le mulţumesc cetăţenilor pentru apărarea acestui oraş frumos şi, împreună cu locuitorii altor oraşe, pentru apărarea independenţei noastre”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a vizitat şi un spital din Harkiv în care sunt militari răniţi şi le-a oferit medalii.