Centrul nfotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, miercuri la prânz, traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu precipitaţii sub formă de ninsoare în judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Suceava şi Vaslui.
Din cauza zăpezii depuse şi a vizibilităţii reduse, pentru a permite intervenţia echipajelor de deszăpezire, sunt impuse următoarele restricţii de trafic:
DRUMURI NAŢIONALE CU CIRCULAŢIE ÎNCHISĂ:
– DN 24C Rădăuţi Prut – Ştefăneşti, judeţul Botoşani;
– DN 29D Botoşani – Ştefăneşti, judeţul Botoşani;
– DN 29 Botoşani – Săveni, judeţul Botoşani;
– DN 28A Târgu Frumos – Moţca, judeţul Iaşi.
DRUMURI NAŢIONALE CU TRAFIC ALTERNATIV:
– DN 7, loc. Câineni, judeţul Vâlcea – căderi de pietre de pe versanţi, trafic alternativ, pe un sens.
Din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Mangalia şi Midia.
„Recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea părţii carosabile înainte de a porni în călătorie, să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă şi să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei când rulează pe un carosabil umed sau alunecos”, transmite Infotrafic.