„Imediat după terminarea studiilor, m-am confruntat cu tentaţia de a mă înscrie în Partidul Comunist în numele unor oportunităţi de a urma o carieră de om de ştiinţă”, a declarat Nausėda, potrivit agenţiei de ştiri BNS, descriindu-se ca fiind „un tânăr ambiţios şi stupid de încăpăţânat”.
„M-am dedicat vieţii de om de ştiinţă-economist şi am încercat să şterg greşeala din tinereţe cu viaţa mea ulterioară, cu activităţile mele profesionale şi cu serviciul meu în slujba statului lituanian”, a adăugat preşedintele, informează POLITICO.
Nausėda a adăugat că a avut o „carieră scurtă şi cenuşie” în partid şi a declarat joi: „Am fost un membru rău şi cred că, la un moment dat, aş fi putut fi exclus pentru că nu am plătit cotizaţiile, nu am participat la reuniuni”.
Preşedintele Lituaniei a fost criticat în ultimele zile din cauza faptului că a aderat la Partidul Comunist pe vremea când era student şi Lituania se afla sub regimul sovietic.
Miercuri, un jurnalist local, Dovydas Pancerovas, a publicat documente care arată că Nausėda a solicitat să se înscrie în Partidul Comunist în mai 1988.
El a primit carnetul de membru de partid la 27 iunie a aceluiaşi an, la doar câteva săptămâni după crearea Mişcării de Reformă, care avea să conducă lupta pentru independenţă până la separarea oficială a Lituaniei de Uniunea Sovietică în martie 1990.