Poliţia din Irlanda de Nord a zădărnicit un complot terorist al grupului paramilitar, New IRA. Membrii grupării ar fi căutat să cumpere piese din Derry pentru fabricarea unei bombe cu care plănuiau să perturbe discursul preşedintelui american Joe Biden.
Biden urmează să sosească marţi la Belfast cu ocazia comemorării a 25 de ani de la semnarea acordului de pace dintre beligeranţi.
„Convingerea noastră este că Noul IRA plănuia un fel de atac pentru a coincide cu vizita lui Biden, similar cu atacul cu mortar asupra poliţiştilor din Strabane din noiembrie anul trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.
În noiembrie anul trecut, grupul şi-a revendicat responsabilitatea pentru detonarea unei bombe pe marginea unui drum. Atacul cviza un vehicul de poliţie. Cei doi poliţişti aflaţi în patrulare au scăpat ca prin minune nevătămaţi atunci când bomba a explodat lângă maşina lor.
Biden va vizita Belfast marţi pentru a comemora cea de-a 25-a aniversare a Acordului de Vinerea Mare intermediat de SUA. Pactul istoric încheiat în 1998 a pus capăt deceniilor de lupte în Irlanda de Nord dintre catolici şi protestanţi. Se aşteaptă să participe şi fostul preşedinte Bill Clinton, care a jucat un rol major în negocierea acordului.