Potrivit IPJ Suceava, marţi seara, pe raza municipiului Vatra Dornei a avut loc un accident. Un autoturism a acroşat un biciclist, şoferul autoturismului continuându-şi deplasarea şi părăsind locul faptei.
Biciclistul de 64 ani, localnic, a suferit leziuni uşoare la nivelul capului şi a fost dus la Spitalul Judeţean Suceava pentru investigaţii medicale amănunţite.
„S-au constituit mai multe echipe de căutare, iar pe parcursul verificărilor efectuate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei a fost identificat autoturismul implicat în accident la o distanţă de aproximativ 300 de metri faţă de locul comiterii faptei, pe o stradă laterală, la volanul maşinii aflându-se o femeie în vârstă de 30 de ani. Persoana în cauză se afla în vizibilă stare de ebrietate, fiind identificată in autoturismul oprit cu capul poziţionat in zona volanului. Conducătoarea auto prezenta halenă alcoolică, iar cu ocazia testării cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 1.72 mg. alcool/l în aerul expirat”, transmite IPJ Suceava.
Femeia a fost dusă la o unitate medicală pentru prelevare de probe biologice.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvărşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, femeia este angajată a MApN.