Trei lucrători ai Programului Alimentar Mondial al ONU se numără printre cei 56 de morţi în confruntări.
O mediere a crizei este în curs de desfăşurare şi se încearcă detensionarea violenţelor armate din Sudan, după ce cel puţin 56 de persoane au fost ucise şi aproape 600 au fost rănite.
Violenţele au izbucnit sâmbătă în capitala Khartoum şi în întreaga ţară, în urma confruntărilor dintre forţele armate şi grupul paramilitar Rapid Support Forces (RSF).
Trei lucrători ai Programului Alimentar Mondial al ONU s-au numărat printre cei ucişi în confruntările din Darfur.
Tensiunile au escaladat între şeful armatei şi preşedintele de facto Abdel Fattah al-Burhan şi şeful RSF, Mohamed Hamdan Dagalo, mai bine cunoscut sub numele de Hemedti.
Preşedintele Sudanului de Sud Salva Kiir şi premierul etiopian Abiy Ahmed au avut convorbiri telefonice cu ambii lideri în încercarea de a calma violenţele.
Egiptul şi Sudanul de Sud s-au oferit să medieze între armată şi paramilitari.
Preşedintele kenyan William Ruto şi preşedintele ugandez Yoweri Museveni au avut, de asemenea, convorbiri telefonice cu generalul al-Burhan.
Secretarul de stat american Anthony Blinken s-a consultat cu omologii din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite şi a împărtăşit acordul acestora cu privire la faptul că este „esenţial ca toate părţile să pună capăt imediat ostilităţilor”.