Arădenii au deschis scorul în minutul 15, însă golul marcat de Postolachi a fost anulat din cauza unui fault.
Clujenii au preluat conducerea jocului, nereuşind însă să trimită mingea pe cadrul porţii până în minutul 41, când centralul Horea Madinovici a dictat lovitură de la 11 metri, transformată cu siguranţă de Dan Nistor.
Elevii lui Ioan Sabău au închis apoi jocul, concentrându-se pe menţinerea avantajului. Dovadă că până la finalul meciului nu au cadrat nicio o minge pe poartă.
Repriza secundă s-a redus la duelul Ubbink – Gorcea, portarul clujean având câştig de cauză la cele două şuturi ale jucătorului arădenilor.
După fluierul final, Chipciu a primit un al doilea cartonaş galben, echivalentul unui roşu, care îl scoate din joc pentru următorul meci.
Finala cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe se joacă pe municipalul din Sibiu, pe 24 mai.