Până sâmbătă seara, peste 24.000 de locuitori din Alberta fuseseră evacuaţi din case, în condiţiile în care 110 incendii de vegetaţie sunt active în întreaga provincie, iar 36 au scăpat de sub control.
„A fost o zi extrem de dificilă pentru pompierii de aici”, a declarat Christie Tucker, un manager al unităţii de informare pentru Alberta Wildfire: „Ne-am luptat cu vântul foarte puternic şi vremea caldă, ceea ce a produs o activitate extremă a incendiilor”.
Între timp, au ajuns pompieri şi din Quebec şi Ontario.
„O mare parte din Alberta s-a confruntat cu o primăvară caldă şi uscată şi, cu atât de mult material de aprindere, este nevoie doar de câteva scântei pentru a aprinde unele incendii cu adevărat înfricoşătoare”, a declarat Danielle Smith, şefa Partidului Conservator Unit (UCP), aflat la putere.
Printre comunităţile evacuate s-a numărat şi comitatul Brazeau, inclusiv toţi cei 7.000 de oameni care locuiesc în Drayton Valley, la 140 km vest de capitala provinciei, Edmonton.
Întreaga comunitate de 3.600 de persoane din Fox Lake s-a aflat, de asemenea, printre cei evacuaţi, unde incendiul de 1.458 de hectare din Fox Lake a mistuit 20 de case şi secţia de poliţie.
„Nu ştiu dacă îmi amintesc să fi văzut vreodată mai multe comunităţi evacuate deodată în sezonul incendiilor”, a declarat Smith.
Ea a spus că 1,5 miliarde de dolari canadieni (1,12 miliarde de dolari) sunt puşi deoparte ca rezervă pentru situaţii neprevăzute, deoarece o sumă semnificativă ar putea fi necesară pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Până în prezent, în acest an, au ars 43.000 de hectare din cauza incendiilor, a declarat Smith.
„Este foarte neobişnuit pentru noi să vedem atât de mult incendiu atât de devreme în sezon”, a declarat Tucker mai devreme sâmbătă.
Alegătorii din Alberta vor merge la urne pe 29 mai pentru a alege un nou guvern. Smith a declarat că oamenii ar trebui să se aştepte ca ziua alegerilor să se desfăşoare conform planului.