Prima pagină » Politic » USR a cerut conducerii Senatului să renunţe la procedura de urgenţă în cazul legilor Educaţiei

USR a cerut conducerii Senatului să renunţe la procedura de urgenţă în cazul legilor Educaţiei

USR a cerut joi Biroului Permanent al Senatului să revină asupra deciziei de a trece modificările la legile Educaţiei prin procedură de urgenţă: „O adoptare grăbită a unor proiecte de o asemenea complexitate ar aduce grave deservicii Educaţiei din România”.
USR a cerut conducerii Senatului să renunţe la procedura de urgenţă în cazul legilor Educaţiei

„În Biroul Permanent de la Senat, în doar patru minute, PSD şi PNL au stabilit că duminică, 14 mai, peste trei zile, ar trebui să se trimită toate amendamentele de la partide şi că, până luni, comisiile avizatoare trebuie să încheie misiunea, deşi ele de obicei se întrunesc marţi şi miercuri. Nu se face aşa ceva! Cu toată rotativa şi negocierile PSD-PNL! Vor să îndese totul – dezbateri, rapoarte, vot – în doar câteva zile, ca să nu se încurce la împărţirea ciolanului la măreaţa rotativă”, a declarat senatorul USR Ştefan Pălărie.

În adresa înregistrată joi la Biroul Permanent, USR a propus ca termenul pentru adoptarea avizelor să fie 24 mai 2023 şi termenul pentru adoptarea raportului 15 iunie 2023.

„Parlamentarii coaliţiei au tranşat soarta educaţiei în doar patru minute. Este încă o dovadă clară a preţului pe care guvernanţii îl pun pe educaţie. Deşi avem nevoie de reformă ca de aer, ratăm o oportunitate rară să îmbunătăţim semnificativ ce şi cum învaţă elevii din România”, spune Silvia Dinică, senator USR.