Prima pagină » Social » Războiul din Ucraina: atac intens cu rachete asupra Kievului

Războiul din Ucraina: atac intens cu rachete asupra Kievului

Martorii vorbesc despre un atac intens, iar autorităţile anunţă că trei persoane sunt rănite.
Războiul din Ucraina: atac intens cu rachete asupra Kievului
Petru Mazilu
16 mai 2023, 08:30, Social

Atacul aerian este al optulea din această lună de la Kiev. Sistemele de apărare aeriană au doborât mai multe rachete deasupra oraşului.

Primarul oraşului, Vitali Klitschko, a declarat că unele resturi de rachete au căzut în cartierele centrale, inclusiv peste grădina zoologică a oraşului, potrivit BBC.

Alerta de raid aerian a sunat două ore. Atacul în care au fost folosite drone şi rachete, a fost descris ca fiind „excepţional prin densitatea sa” de către un oficial de la Kiev.

Serhiy Popko, şeful administraţiei militare din capitala ucraineană, a spus că a fost folosit „un număr maxim de rachete în cel mai scurt timp”.

„Potrivit informaţiilor preliminare, marea majoritate a ţintelor inamice din spaţiul aerian al Kievului au fost detectate şi distruse”, a adăugat el.

Atacul a avut loc în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se afla într-un turneu european.