Prima pagină » Politic » Reacţia Ministerul Educaţiei la greva profesorilor

Reacţia Ministerul Educaţiei la greva profesorilor

Ministerul Educaţiei susţine, înainte cu o zi de declanşarea grevei de avertisment a profesorilor, că a manifestat constant deschidere şi disponibilitate pentru a soluţiona revendicările partenerilor de dialog social.
Reacţia Ministerul Educaţiei la greva profesorilor
Cosmin Pirv
16 mai 2023, 17:18, Politic

Potrivit unui comunicat remis presei, Ministerul Educaţiei anunţă că marţi a fost semnat ordinul de ministru privind Constituirea Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de sector de activitate Învăţământ preuniversitar.

Conform sursei citate, urmează să aibă loc o întâlnire cu reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative pentru stabilirea, de comun acord, a calendarului negocierii.

„În ceea ce priveşte revendicările federaţiilor sindicale, Ministerul Educaţiei a manifestat constant deschidere şi disponibilitate pentru a soluţiona, conform competenţei şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare, revendicările partenerilor de dialog social”, arată reprezentanţii ministerului.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie intră miercuri într-o grevă de avertisment, între orele 11.00 şi 13.00, urmând ca din 22 mai să fie în grevă generală.