Prima pagină » Știri externe » Ambasadele şi consulatele din China, somate să nu mai afişeze steaguri ucrainene

Ambasadele şi consulatele din China, somate să nu mai afişeze steaguri ucrainene

Ambasadele şi consulatele din China care afişează steaguri ucrainene şi imagini cu drapelul Ucrainei au fost somate să le îndepărteze de pe clădiri deoarece expunerea lor reprezintă „propagandă politică”, potrivit Sky News.
Ambasadele şi consulatele din China, somate să nu mai afişeze steaguri ucrainene

Autorităţile din China au cerut mai multor misiuni străine din Beijing care afişează steaguri ucrainene la Beijing să renunţe la „propagandă”.

„Noi şi alţii am primit o scrisoare prin care se cere ambasadelor şi reprezentanţelor să se abţină de la folosirea pereţilor exteriori ai clădirilor lor pentru propagandă politizată””, a declarat un diplomat, pentru Reuters.

Oficialul, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat că biroul său intenţionează să se conformeze solicitării.

Alţi trei diplomaţi cu sediul la Beijing au anunţat că a existat o notificare care, deşi nu menţiona în mod direct steagul Ucrainei, viza în mod clar acest lucru.

China, care este un aliat apropiat al Rusiei, a făcut apel la pace în Ucraina, dar s-a abţinut să condamne invazia Moscovei, ceea ce a dus la critici din partea ţărilor occidentale.