Prima pagină » Sănătate » 2.379 de noi cazuri de Covid şi 29 de decese, raportate în ultima săptămână

2.379 de noi cazuri de Covid şi 29 de decese, raportate în ultima săptămână

2.379 de noi cazuri de Covid şi 29 de decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultima săptămână, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii.
2.379 de noi cazuri de Covid şi 29 de decese, raportate în ultima săptămână

În perioada 15 – 21 mai 2023 au fost înregistrate 2.379 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 708 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, în România, au fost înregistrate 3.402.356 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.20.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 123 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 731. De asemenea, la ATI, sunt internate 90 persoane. Dintre cei 90 pacienţi internaţi la ATI, 75 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 72 sunt minori, 69 fiind internaţi în secţii şi 3 în ATI.

Până luni, 68.172 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.

În intervalul 15 – 21 mai au fost raportate de către INSP 29 decese (18 bărbaţi şi 11 femei). Decesele au fost înregistrate: 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 7 dintre aceştia erau vaccinaţi.