Principalul obiectiv al coaliţiei va fi punerea în aplicare a reformelor constituţionale, vizând în special sistemul judiciar, într-o ţară afectată de corupţie la nivel înalt, relatează Politico.
Partidul bulgar de centru-dreapta GERB, alianţa anticorupţie (PP-DB) codusă de „Noi continuăm schimbarea” şi „Bulgaria democratică” vor forma un guvern coaliţie, au anunţat liderii partidelor, potrivit presei bulgare.
Acordul este pentru următorul an şi jumătate: premierul desemnat al PP-DB, Nikolay Denkov, va conduce guvernul în primele nouă luni, iar fostul comisar european pentru inovare Mariya Gabriel va fi adjunctul său şi ministru de externe.
Denkov va face apoi schimb de locuri cu Gabriel, care a fost ales de partidul GERB pentru funcţia de premier.
„PP-DB va propune un guvern care să poată implementa o reformă constituţională, să îndeplinească toate cerinţele legate de aderarea deplină a ţării la UE [şi] să implementeze o reformă judiciară cuprinzătoare”, a declarat Denkov luni, potrivit Mediapool.
Acordul este menit să pună capăt unor ani de instabilitate politică în Bulgaria, care a organizat cinci alegeri în ultimii doi ani.
Partidul GERB, al cărui lider, Borissov, a fost prim-ministru din 2009 până în 2021, a câştigat ultimele alegeri, în aprilie, cu 26,5% din voturi. Coaliţia PP-DB s-a clasat pe locul al doilea, cu un scor de 24,9%,.