22:30
Sergio Alfieri a făcut peste 9.000 de operaţii până acum şi provine din „şcoala de chirurgi apropiaţi de papi”.
Alfieri a fost elevul chirurgului Giovanni Battista Doglietto, care, la rândul său, a făcut parte din echipa lui Francesco Crucitti, intrat în istorie drept chirurgul lui Ioan Paul al II-lea, pentru că l-a operat de trei ori pe acesta, notează ANSA.
Alfieri s-a dedicat în special chirurgiei colorectale, dezvoltând tehnici minim invazive cu un procent care astăzi se ridică la 85%.
De asemenea, este expert în chirurgia pancreasului, pancreatită acută, chirurgia stomacului, precum şi în chirurgia tumorilor abdomino-pelvine şi chirurgia metastazelor hepatice ale cancerului colorectal.