Prima pagină » Social » Înjunghiere în masă în Franţa: mai multe persoane, inclusiv copii, rănite

Înjunghiere în masă în Franţa: mai multe persoane, inclusiv copii, rănite

Mai multe persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac cu cuţitul în oraşul francez Annecy, a anunţat ministrul de interne al ţării.
Înjunghiere în masă în Franţa: mai multe persoane, inclusiv copii, rănite
Andreea Tobias
08 iun. 2023, 12:17, Social

UPDATE: Suspectul atacului în urma căruia 7 persoane, dintre care 6 copii, au fost rănite, a declarat poliţiei că este un solicitant de azil sirian, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei, sub rezerva anonimatului. Identitatea presupusului atacator este în curs de verificare şi nu a fost confirmată, potrivit sursei, care a adăugat că se crede că acesta este necunoscut serviciilor de securitate.

Politicianul Antoine Armand a scris pe Twitter că cei mici au fost atacaţi într-un loc de joacă, descriind atacul ca fiind „abominabil”. La Paris, politicienii au întrerupt o dezbatere pentru a ţine un moment de reculegere pentru victime, potrivit BFMTV.

Francois Astorg, primarul oraşului Annecy, a îndemnat oamenii să evite zona Paquier a oraşului.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Doi copii ar fi fost grav răniţi în urma atacului cu cuţitul, potrivit BFM TV. Opt copii şi un adult au fost răniţi în total, a precizat poliţia.

Micuţii au cu toţii vârsta de aproximativ trei ani, au adăugat poliţiştii.

Ministrul de interne Gerald Darmanin a declarat că un suspect a fost arestat „datorită intervenţiei rapide a poliţiei”.