Administraţia Joseph Biden participă la negocieri indirecte cu Iranul pe tema a ceea ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a numit drept un posibil „mini-acord” sau o „înţelegere” referitoare la programul nuclear iranian. Israelul se opune oricărui acord în privinţa programului nuclear iranian şi ameninţă de mult timp cu o potenţială operaţiune militară pentru oprirea presupuselor ambiţii ale Teheranului de a se dota cu arme atomice.
Lloyd Austin se va afla Bruxelles pentru o reuniune cu miniştrii Apărării din statele NATO. Cu această ocazie, şeful Pentagonului va avea o întrevedere cu ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant. „Întâlnirea va fi despre Iran”, a afirmat un oficial israelian, sub protecţia anonimatului.
Pentagonul a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.
În ultimii ani, Statele Unite şi Israelul au intensificat cooperarea militară şi au încercat să proiecteze putere suplimentară în Orientul Mijlociu, în eforturile de contracarare a Iranului.
Duminică, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat că Teheranul este dispus să ajungă la un acord cu naţiunile occidentale, inclusiv cu SUA, pe tema programului nuclear iranian, dacă infrastructura atomică a Iranului rămâne intactă.