În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat joi pentru a intra în ţară, un cetăţean bulgar de 42 de ani, care se afla la volanul unui TIR, înmatriculat în Bulgaria. Şoferul transporta coletărie, conform documentelor de însoţire a mărfii, pe ruta Bulgaria-Polonia.
Poliţiştii au descoperit, în compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, printre colete, mai multe cutii de carton ce conţineau mii de flacoane cu parfum, inscripţionate cu mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
Este vorba de 12.066 flacoane cu parfum, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Bunurile, în valoare totală estimată de 7.239.600 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, faţă de şofer se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.