Prima pagină » Meteo » Prognoza meteo pentru patru săptămâni: Temperaturi mai mari decât cele normale

Prognoza meteo pentru patru săptămâni: Temperaturi mai mari decât cele normale

Temperaturile vor fi, în general, mai mari decât cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Prognoza meteo pentru patru săptămâni: Temperaturi mai mari decât cele normale

Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023

Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sud-estice şi local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 03.07.2023 – 10.07.2023

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 10.07.2023 – 17.07.2023

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.