„În cursul acestei zile, un incendiu s-a produs în instalaţia de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanţă specifice. Imediat, angajaţii instalaţiei au raportat incidentul către serviciul intern de situaţii de urgenţă şi către dispeceratul rafinăriei, care, la rândul ei, a informat autorităţile, conform procedurilor în vigoare. Nu există victime, toţi angajaţii instalaţiei, dar şi din celelalte secţii ale rafinăriei au fost evacuaţi”, transmite Rompetrol Rafinare.
Compania precizează că, până la sosirea autospecialelor ISU, primele intervenţii au fost realizate de pompierii rafinăriei Petromidia, care au reuşit să limiteze impactul.
„În colaborare cu autorităţile, depunem toate eforturile pentru stingerea incendiului şi remedierea situaţiei”, se menţionează în finalul comunicatului.
O explozie urmată de incendiu a avut loc miercuri la Petromidia, în judeţul Constanţa. Fumul gros se vede de la depărtare, de pe plaja de la Năvodari.