Prima pagină » Life-Entertaiment » Concertele Zucchero din Capitală şi Cluj-Napoca, programate în iunie, au fost amânate

Concertele Zucchero din Capitală şi Cluj-Napoca, programate în iunie, au fost amânate

Concertele lui Zucchero, programate la sfârşitul lunii iunie în Bucureşti şi Cluj-Napoca, au fost amânate, au anunţat joi organizatorii.
Concertele Zucchero din Capitală şi Cluj-Napoca, programate în iunie, au fost amânate

„Vă informăm că, din cauze imprevizibile independente de controlul părţilor implicate, concertele World Wild Tour 2023 programate în România, în Bucureşti, în data de 25 iunie 2023 şi în Cluj-Napoca, în data de 27 iunie 2023 sunt amânate pentru aprilie 2024, dupa cum urmează: Bucureşti – 27 aprilie 2024, Cluj-Napoca – 25 aprilie 2024”, au transmis joi organizatorii.

Conform acestora, Zucchero şi staff-ul său regretă că trebuie să amâne întâlnirea cu publicul din România, „care a manifestat întotdeauna un mare interes pentru muzica artistului”.

„Zucchero preţuieşte evenimentele, dar nu va putea participa pe 25 şi 27 iunie 2023 din motive independente de voinţa sa”, se mai arată în anunţul organizatorilor.

Conform acestora, toate biletele achiziţionate pentru 25 şi 27 iunie 2023 vor rămâne valabile pentru noile date din 25 şi 27 aprilie 2024.