Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Băileşti au fost sesizaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu privire la producerea unui eveniment pe strada Independenţei.
Poliţiştii au constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din Băileşti, în timp ce conducea maşina pe strada Independenţei, la intersecţia cu strada Revoluţiei, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, lovind un copac.
În urma evenimentului, un copil de 4 luni, pasager în autoturism, a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolui sau a altor substanţe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.