22:00, 05 Feb. 2025
Prigojin a vorbit într-un mesaj audio de 11 minute publicat pe Telegram. El a spus că scopul „marşului” a fost pentru a evita distrugerea grupului militar şi în semn de protest faţă de conducerea „ineficientă” a războiului din Ucraina, şi nu de a răsturna guvernul de la Moscova.
„Nu a fost scopul nostru să răsturnăm regimul”, a spus Prigojin, potrivit The Guardian.
Despre revoltă, el a spus că „societatea a cerut-o” şi a adăugat că aceasta a arătat că există „probleme serioase cu securitatea pe întreg teritoriul ţării noastre”.
„Ne-am oprit în acel moment, când a devenit clar că va fi vărsat mult sânge”, a continuat el.
El a acuzat încă o dată Ministerul rus al Apărării că a ţintit trupele sale cu focuri de artilerie.