În aprilie, în Franţa a fost deschisă o anchetă cu privire la evenimentele petrecute pe când Galtier antrena clubul de pe Coasta de Azur. Galtier, a fost arestat pentru „suspiciuni de discriminare”.
Potrivit agenţiei France Press, Galtier se află în arest la Nisa împreună cu fiul său, John Valovic-Galtier. Cel puţin aşa a afirmat procurorul de la Nisa, Xavier Bonhomme: „Galtier şi fiul său sunt reţinuţi la poliţia judiciară din Nisa de vineri, la ora 8.45”.
Galtier fusese acuzat de abuzuri rasiste asupra jucătorilor de la Nisa când pregătirea clubul de pe Coasta de Azur. O anchetă preliminară a fost deschisă la mijlocul lunii aprilie pentru suspiciuni de „discriminare bazată pe o presupusă rasă sau apartenenţă religioasă”. Faptele datează de când Galtier a stat pe banca Nisei, în sezonul 2021-22.
Totul a început cu un email făcut public de postul Rmc Sport. Email scris de directorul general al clubului, Julien Fournier, adresat conducerii de la Nisa: „(Galtier) a venit la mine la birou şi mi-a spus că trebuie să ţin cont de realitatea oraşului. Mi-a spus că nu ar trebui să avem atât de mulţi jucători de culoare şi musulmani în echipă. Mi-a spus că a fost la restaurant şi că mulţi i-au subliniat că Nisa este „o echipă de negri”. Nice deschisese o anchetă internă.
Anul trecut, Fournier a comentat despărţirea lui Galtier de formaţia Nisa: „Dacă explic motivele reale pentru care ne-am luptat, pentru că acesta este cuvântul adevărat, Galtier nu se va întoarce niciodată într-un vestiar nici în Franţa, nici în Europa”, dar la momentul respectiv nu a vrut să dezvăluie mai multe.
Christophe Galtier nu va continua PSG, gruparea care a decis deja să-l înlocuiască cu spaniolul Luis Enrique.