În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au fost sesizaţi, prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, în localitatea Mălureni, în urma unui conflict între doi vecini, unul dintre aceştia a fost înjunghiat şi a decedat.
„Un bărbat de 39 de ani, din Mălureni, în timp ce se afla la domiciliul vecinului său, de 67 de ani, pe fondul consumului de alcool şi a discuţiilor în contradictoriu, l-ar fi înjunghiat pe acesta din urmă”, transmit, duminică, reprezentanţii Poliţiei Argeş.
Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş.
Bărbatul de 39 de ani a fost dus la sediul poliţiei, pentru audieri. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus reţinere bărbatului, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.