Prima pagină » Politic » Jens Stoltenberg: NATO nu consideră China adversar, dar acţiunile Beijingului generează riscuri

Jens Stoltenberg: NATO nu consideră China adversar, dar acţiunile Beijingului generează riscuri

Alianţa Nord-Atlantică nu consideră China adversar, dar acţiunile Administraţiei de la Beijing generează riscuri, astfel că NATO va intensifica parteneriatele de securitate în zona Asia-Pacific, afirmă secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg.
Jens Stoltenberg: NATO nu consideră China adversar, dar acţiunile Beijingului generează riscuri
Mihai Draghici
11 iul. 2023, 20:02, Politic

„China nu este adversarul nostru şi trebuie să continuăm interacţiunile. Dar incisivitatea din ce în ce mai mare a Beijingului ne afectează securitatea. China contestă tot mai mult ordinea internaţională bazată pe reguli, prin refuzul de a condamna războiul Rusiei împotriva Ucrainei, prin ameninţarea Taiwanului şi prin acumularea substanţială de forţe militare. Modernizarea nucleară a Chinei este fără precedent la nivel de viteză şi amploare, fiind efectuată fără transparenţă”, a afirmat Jens Stoltenberg, la finalul primei sesiuni a summitului NATO, potrivit stenogramei declaraţiilor, vizualizată de agenţia MEDIAFAX.

Jens Stoltenberg a declarat că liderii ţărilor NATO au stabilit să continue acţiunile comune pentru contracararea „comportamentului coercitiv al Chinei”. „Mâine, ne vom întâlni cu liderii Australiei, Japoniei, Noii Zeelande şi Coreei de Sud, precum şi cu reprezentanţii Uniunii Europene. Împreună suntem mai puternici şi mai în siguranţă”, a precizat Stoltenberg.