Prima pagină » Social » Surse ucrainene recunosc responsabilitatea Kievului în tentativa de atac cu drone asupra Moscovei

Surse ucrainene recunosc responsabilitatea Kievului în tentativa de atac cu drone asupra Moscovei

Oficiali din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării au recunoscut, luni, comiterea tentativelor de atacuri cu drone asupra oraşului Moscova, informează site-ul Tagesschau.de.
Surse ucrainene recunosc responsabilitatea Kievului în tentativa de atac cu drone asupra Moscovei
Mihai Draghici
24 iul. 2023, 15:18, Social

A fost o „operaţiune specială” a Serviciului ucrainean de Informaţii Militare (HUR), a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Ministerului Apărării de la Kiev.

Rusia a atribuit Ucrainei responsabilitatea asupra unei tentative de atacuri cu drone soldată cu avarierea a două clădiri din Moscova. Una dintre drone a căzut, potrivit BBC, la aproximativ doi kilometri de sediul Ministerului rus al Apărării.

„O tentativă a regimului de la Kiev de a utiliza două drone pentru atacuri pe teritoriul Moscovei a fost oprită”, a transmis Ministerul rus al Apărării.

În contextul invaziei militare ruse, Ucraina este acuzată constant de tentative de atacuri pe teritoriul Rusiei, inclusiv în Moscova, dar de obicei nu recunoaşte oficial responsabilitatea pentru atacuri.