Descoperirea este cea mai recentă dintr-o serie de „secrete” păstrate de mult timp pe care le-au dezvăluit gheţarii alpini, care acum se topesc din cauza schimbărilor climatice.
Cadavrul a fost descoperit la începutul acestei luni de către alpiniştii care traversau gheţarul Theodul. Aceştia au observat un bocanc şi crampoane ieşind din gheaţă.
Analiza ADN a arătat că trupul este cel al unui alpinist german, dispărut în urmă cu 37 de ani. O uriaşă operaţiune de căutare şi salvare desfăşurată la acea vreme nu a reuşit să găsească nicio urmă a acestuia.
Poliţia nu a dat numele alpinistului, dar a precizat că acesta avea 38 de ani când a dispărut în timpul unei drumeţii, conform BBC.
Gheţarul Theodul, la fel ca şi gheţarii din toţi Alpii, a înregistrat o scădere accentuată în ultimii ani. Acesta face parte din faimoasa regiune de schi din Zermatt, cea mai înaltă din Europa, care funcţionează pe tot parcursul anului.
Anul trecut, epava unui avion prăbuşit în 1968 a ieşit la suprafaţă din gheţarul Aletsch.