Marocul consideră Sahara de Vest propriul său teritoriu, dar Frontul Polisario susţinut de Algeria vrea să înfiinţeze acolo un stat independent. Disputa a înrăutăţit relaţiile Marocului cu unii dintre vecinii săi, mai ales cu Algeria.
Poziţia Republicii Dominicane a fost exprimată într-o scrisoare de către ministrul său de externe Roberto Álvarez, a declarat Ministerul de Externe al Marocului într-un comunicat.
Obţinerea sprijinului pentru recunoaşterea Saharei de Vest drept teritoriu integrant a fost scopul final al diplomaţiei marocane.
Alte 28 de state, majoritatea arabe şi africane, şi-au deschis consulate în teritoriu ca dovadă tangibilă a sprijinului lor pentru Rabat.
La începutul acestei luni, Marocul a câştigat recunoaşterea de către Israel a revendicării sale teritoriale, în urma unei mişcări similare a Statelor Unite în 2020. Algeria a criticat ferm decizia Israelului.