22:56
Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Sibiu a intervenit marţi în municipiul Sibiu pe strada Doctor Dumitru Bagdazar, în curtea unei unităţi sanitare, pentru a ridica un element de muniţie găsit în urma efectuării unor lucrări exterioare.
Specialiştii pirotehnici au identificat un proiectil exploziv calibru 76 mm, care a fost ridicat şi depozitat în vederea distrugerii ulterioare.
Pompierii reamitesc cetăţenilor care găsesc muniţie rămasă neexplodată să nu atingă elementele, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care le-au găsit, să nu încerce să le demonteze sau să le depoziteze în locuinţe şi să anunţe ISU sau Poliţia prin apel la 112.