Erin Patterson a fost singura care nu s-a îmbolnăvit după ce a servit prânzul pentru patru membri ai familiei. Trei dintre ei au murit, iar al patrulea se luptă să trăiască, la spital.
Detectivii de la Omucideri o investighează ca suspect în acest caz pe femeie, dat fiind daptul că a fost singura care nu s-a îmbolnăvit după mâncarea consumată în casa ei din Leongatha, în Victoria, sud-estul Australiei, sâmbătă, 29 iulie.
Foştii ei socri, Don şi Gail Patterson, ambii în vârstă de 70 de ani, s-au numărat printre cei care au mâncat mâncarea care conţinea ciupercile otrăvitoare. Sora lui Gail Patterson, Heather Wilkinson, în vârstă de 66 de ani, şi soţul ei, reverendul Ian Wilkinson, în vârstă de 68 de ani, se aflau, de asemenea, la masă.
Toţi patru s-au simţit rău în acea seară. Gail Patterson şi sora sa, Heather Wilkinson, au murit după aproape o săptămână, pe 4 august. Don Patterson a murit a doua zi.
Reverendul Wilkinson, pastor la Biserica Baptistă Korumburra, încă se luptă pentru viaţa sa în spital.
Cei doi copii ai lui Erin Patterson au fost, de asemenea, la prânz, dar au primit o masă care nu conţinea ciupercile toxice.
Se pare că aceştia au fost luaţi în grija statului ca „măsură de precauţie”.
Poliţia a deschis o anchetă pentru omucidere, iar Erin Patterson este suspectă.
Se pare că femeia de 48 de ani este separată de soţul ei – fiul lui Gail şi Don Patterson – dar despărţirea lor a fost descrisă ca fiind „amiabilă”.
Se bănuieşte că cele patru persoane au fost servite cu ciuperci cunoscute sub numele de „death caps” – care sunt responsabile pentru 90% din toate decesele legate de ciupercile toxice.
Vorbind în faţa casei sale luni, Gail Patterson a izbucnit în lacrimi din cauza pierderii „unora dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată”.
„Pierderea comunităţii şi a familiilor şi a propriilor mei copii care şi-au pierdut bunica… Pur şi simplu nu pot înţelege ce s-a întâmplat”, a spus ea.
„Îmi pare atât de rău că şi-au pierdut viaţa. Pur şi simplu nu-mi vine să cred”.
Patterson nu a răspuns la întrebările reporterilor despre masa pe care a gătit-o. Ea a negat orice abatere atunci când i s-a reamintit că este suspectă în cadrul investigaţiilor.
„Nu am făcut nimic, îi iubesc şi sunt devastată că au murit”, a spus ea.
Poliţia a declarat că faptul că investigarea deceselor nu înseamnă că acestea nu s-ar fi putut produce accidental.
Inspectorul detectiv Dean Thomas a declarat: „Nu am cunoştinţă de o investigaţie în care să fi avut trei persoane care să moară în urma unei aparente intoxicaţii alimentare, fie că este vorba de o ciupercă sau altceva – aşa că da, este destul de unic. (Doamna Patterson) nu a prezentat niciun simptom. Deci, din nou, acest lucru face parte din investigaţia noastră, indiferent dacă a mâncat sau nu ciuperci sau orice altceva care ar fi putut fi mâncat în acea zi anume”.