„În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele FC Dinamo Kiev şi FC Aris Salonic, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări. Pe timpul deplasării suporterilor oaspeţi către stadionul Rapid Giuleşti, într-un autocar, a fost depistat un rucsac abandonat, în conţinutul căruia se afla o pungă cu materii vegetale ce par a fi din categoria celor interzise de cadrul legal în vigoare”, potrivit Jandarmeriei Capitalei.
De asemenea, în alt autocar, asupra unui bărbat, cu vârsta de 27 de ani, „au fost depistate şase ţigarete confecţionate artizanal, având în conţinutul lor materii vegetale ce par a fi interzise la deţinere”.
„În acest context, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în finalul comunicatului.
În Giuleşti, Dinamo Kiev este gazdă, iar Aris Salonic este oaspete. Grecii au învins în tur cu 1-0.