Prima pagină » Politic » Victor Ponta a fost numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu: „Nu sunt om care preferă să stea pe margine”

Victor Ponta a fost numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu: „Nu sunt om care preferă să stea pe margine”

Victor Ponta a fost numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu:

Fostul premier Victor Ponta revine la Guvern în funcţia de consilier onorific pe teme economice şi relaţii internaţionale

„Atâta timp cât domnul Ciolacu, în calitatea sa de premier al României, îşi doreşte să colaborăm în acest domeniu, sunt onorat şi foarte deschis să lucrăm împreună. Cred şi sper că România poate să îşi îmbunătăţească relaţiile economice cu alte guverne şi cu mari investitori internaţionali. Nu sunt om care preferă să stea pe margine şi să critice – dacă am ocazia să sprijin şi să obţinem rezultate sunt bucuros! Şi la nivel personal am o relaţie cordială cu domnul Ciolacu şi îmi doresc, din toată inima, ca Guvernul pe care îl conduce să performeze în zona economică!”, a declarat Victor Ponta pentru DCNews.

Activitatea lui Victor Ponta va fi una neremunerată.

Cu ce se ocupat Ponta după pierderea alegerilor

„În viaţa privată fac bine. Am trei copii. Avem alte probleme acum, fiica cea mică merge la şcoală. Lucrez într-o zonă privată în care nu am lucrat până acum, pentru că nu aveam voie, eram incompatibil. Deci, din punctul acesta de vedere nu mă plâng absolut deloc. Nu sunt consultant politic, lucrez în consultanţă de afaceri, în străinătate, pentru zona Europei Centrale şi de Est. Compania nu are business în România”, declara pentru Mediafax, Victor Ponta în 2021.