„Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 490.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 125.800 de mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România au fost 198.480 de persoane, dintre care 19.913 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 20.08.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.679.839 cetăţeni ucraineni”, potrivit unui comunicat de presă.
Poliţiştii de frontieră au constatat duminică 57 de fapte ilegale, 26 infracţiuni şi 31 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 18.600 lei.
Poliţia de Frontieră a refuzat intrarea în ţară a 24 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, a refuzat ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.