Prima pagină » Politic » Regele Spaniei le cere conservatorilor să formeze un nou guvern. Pedro Sanchez e favorit să rămână premier

Regele Spaniei le cere conservatorilor să formeze un nou guvern. Pedro Sanchez e favorit să rămână premier

Alberto Núñez Feijóo, liderul Partidului Popular conservator (PP), a primit prima şansă de a forma un nou guvern spaniol.
Regele Spaniei le cere conservatorilor să formeze un nou guvern. Pedro Sanchez e favorit să rămână premier

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a decis marţi ca Feijóo, al cărui partid a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de luna trecută, să încerce să formeze o coaliţie, informează Politico.

Dar eforturile lui Feijóo vor fi sortite eşecului. PP nu a reuşit să obţină numărul de locuri în parlament necesar pentru a guverna şi, chiar şi cu sprijinul partidului de extremă dreapta Vox, Feijóo nu va reuşi să depăşească opoziţia parlamentară.

Premierul socialist Pedro Sánchez se află într-o poziţie mai bună pentru a rămâne în funcţie. Sánchez şi aliaţii săi de stânga controlează 171 din cele 350 de locuri din parlament, ceea ce înseamnă că, pentru a forma un guvern, ar trebui să convingă mai mulţi parlamentari aparţinând partidului separatist catalan Junts să voteze pentru el.

Săptămâna trecută, Pedro Sánchez a primit un impuls atunci când separatiştii catalani au votat pentru Francina Armengol, candidatul socialist la preşedinţia biroului parlamentului, puternicul organism care aprobă crearea grupurilor parlamentare, autorizează comisiile de anchetă şi, în cele din urmă, stabileşte ce proiecte de lege sunt luate în discuţie de către deputaţi.