Procurorii DIICOT Galaţi au reţinut pe o perioadă de 24 de ore trei indivizi cercetaţi pentru introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.
Indivizii, aflaţi într-un autoturism, au fost opriţi în trafic în judeţul Brăila, iar la control a fost găsită cantitatea de 30 kilograme drog de mare risc 3-CMC, din care 20 de kilograme au fost ascunse în roata de rezervă a maşinii, iar 10 sub scaunul şoferului.
Valoarea de piaţă a acestei cantităţii de drog de mare risc, ce urma să fie vândută în judeţele Galaţi şi Brăila, este de aproximativ 600.000 de euro.
„Precizăm că substanţa 3-CMC, cu denumirea stradală Cristal, a fost introdusă în categoria drogurilor de mare risc printr-o modificare legislativă din martie 2023 (intrată în vigoare în luna aprilie), dată până la care era încadrată ca substanţă psihoactivă. În cursul acestei zile, va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile”, informează DIICOT.