„În conformitate cu Hotărârea nr. 31 din 7 septembrie 2023 privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina, emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Apărării Naţionale a început marţi, 12 septembrie, lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei la nivelul localităţii Plauru din judeţul Tulcea”, anunţă MApN.
Potrivit sursei citate, lucrările sunt executate de un detaşament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acţionează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum şi pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente.
Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lăţime (la interior) şi 1,5 m înălţime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităţilor locale ale comunei Ceatalchioi.
În zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, au fost descoperite săptămâna trecută fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, anunţă MApN. Zona a fost securizată de militari, iar elementele descoperite vor fi ridicate pentru analiză şi expertizare tehnică.