„Este o solicitare din partea dânşilor să mă văd şi eu, şi dl. preşedinte al Senatului. Eu ştiu că este o lege a off-shorului, asumată de către noi… Există nişte litigii, iar preşedintelui OMV i-am solicitat să încercăm pe cale amiabilă să încheiem acele litigii pe care le are cu stratul român. Cred că o să fie pe agenda de discuţii”, spune premierul Marcel Ciolacu.
El precizează că subiectul modificării legii off-shore nu există.
„Eu nu pot să vorbesc un subiect pe care nu îl am pe agendă. Eu nu-l am. Eu am o lege off-shore în România pe care nu o negociez. Nu am nici de gând. Nu puneţi o presiune pe un subiect care nu există”, încheie Ciolacu.
Premierul are programată o întâlnire cu reprezentanţii OMV, luni, la ora 15.00.