„Principalul nostru obiectiv de integrare este să obţinem o decizie în acest an pentru a începe negocierile de aderare”, a declarat Zelenski. „Şi astăzi am auzit încă o dată, în cadrul reuniunilor şi negocierilor, că acest lucru este absolut posibil”, a adăugat preşedintele Ucrainei, citat de The Guardian.
El a mai spus că este „doar o chestiune de timp” până când Ucraina va adera la bloc.
Zelenski a declarat că discuţiile au inclus, de asemenea, încercarea Rusiei de a eluda sancţiunile internaţionale, securitatea la Marea Neagră şi funcţionarea porturilor ucrainene, precum şi consolidarea apărării aeriene ucrainene.
Totodată, preşedintele a spus că Italia s-a angajat să reconstruiască catedrala din Odesa, care a fost distrusă de un atac cu rachete ruseşti în iulie.