Author: Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides, SAT & Biologicals Romania & Republic of Moldova
În fiecare an, pe 16 octombrie, aproximativ 130 de ţări din întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Alimentaţiei, marcată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) pentru prima oară în anul 1979, luna noiembrie, cu ocazia celei de-a XX-a Adunări Generale desfăşurată la Roma. Cu acest prilej, la această dată în România a fost instituită Ziua Naţională a Alimentaţiei şi Combaterii Risipei Alimentare începând cu anul 2016, prin Legea nr. 47/2016 publicată în Monitorul Oficial al României în acelaşi an.
Problema risipei alimentare este în centrul activităţilor de sustenabilitate din întreaga lume. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) calculează că aproximativ o treime din alimentele produse pentru consumul uman se pierd sau se irosesc, în timp ce aproximativ 690 de milioane de persoane, adică aproximativ 9% din populaţia lumii, suferă de foame. Prin urmare, România, în calitate de semnatar al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite, se aliniază eforturilor Uniunii Europene de a reduce risipa alimentară cu 30% până în 2025 şi cu 50% până în 2030.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Corteva Crop Solutions ROM S.R.L.
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18464